Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Social

22 Feb. 2021 / 19:57

Cetăţenii din Chişinău şi Bălţi apelează cel mai des Serviciul 112

Cele mai multe apeluri la Serviciul 112 provin din municipiile Chişinău şi Bălţi şi raioanele Orhei, Cahul, Ungheni, Ialoveni şi Hânceşti. Doar pe parcursul săptămânii trecute, la numărul pentru apelurile de urgenţă 112 au fost recepţionate, în total, 47.648 de apeluri, cu o medie de 6.806 de apeluri pe zi. Potrivit Serviciului 112, cele mai multe solicitări au fost înregistrate de la persoanele vârstnice.

Potrivit sursei citate, din numărul total de urgenţe reale înregistrate la 112, aproximati 76% au reprezentat solicitări cu urgenţe medicale. Tipul solicitărilor medicale raportate de cetăţeni au reprezentat afecţiuni respiratorii, hipertensiune arterială, cefalee, durere intensă abdominală sau de spate, pacient slăbit cu simptome neclare, durere toracică neclară.

Chemările referitoare la intervenţia poliţiei au înregistrat o medie zilnică de 686 de apeluri. Cele mai multe chemări de intervenţie poliţie recepţionate la 112 au vizat infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei – persoană agresivă, persoană agresată, conflict, gălăgie, dar şi din domeniul transportului – accident rutier şi automobile parcate neregulamentar. Referitor la situaţiile de accidente rutiere au fost raportate 323 de astfel de cazuri, 19 accidente rutiere cu tamponare de pieton, 14 accidente rutiere cu persoane traumatizate şi trei accidente cu transport public.

Cele mai importante solicitări de pompieri au fost înregistrate în număr de 136 şi s-au referit la incendii.

Cetăţenii sunt îndemnaţi să sune la 112 doar atunci când au o urgenţă reală.

Comentarii