Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Svetlana Cojocaru

Ştiri / Politic

14 Aug. 2019 / 17:31

Igor Dodon: Acordul politic dintre PSRM şi ACUM ar putea fi semnat săptămâna viitoare

Negocierile dintre Blocul ACUM şi Partidul Socialiştilor (PSRM) privind semnarea unui Acord politic permanent de creare a unei majorităţi parlamentare sunt pe ultima sută de metri. Cel puţin acest lucru îl sustine şeful statului, Igor Dodon, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Igor Dodon mai declară că, în cazul în care zilele următoare se va ajunge la un consens privind reforma justiţiei, acest Acord ar putea fi semnat săptămâna viitoare.

„Eu cred că suntem pe ultima etapă de semnare a acestui Acord, mă refer la două componente ale guvernării: PSRM şi Blocul ACUM. Cel mai probabil acest Acord va fi contra-semnat şi de către preşedintele ţării, ca suport pentru implementarea acestor reforme. Acordul este compus din mai multe compartimente, ce vizează spre exemplu politica internă, activitatea în Parlament (nu vom accepta traseismul politic şi crearea coaliţiilor cu deputaţii din alte fracţiuni), alegerile locale, politica externă. Dacă finalizăm toate discuţiile cu referire la reforma justiţiei în această săptămână, începutul săptămânii viitoare, atunci ar fi logic şi corect şi, sperăm ca săptămâna viitoare să fie semnat”, a spus Igor Dodon.

Ieri, vicepreşedintele PAS, Mihai Popşoi, a venit cu o reacţie,  spunând că nu vede niciun impediment în acest sens, doar că, mai întâi, trebuie îndeplinite mai multe acţiuni, cum ar fi reformarea justiţiei, demonopolizarea, reforme economice şi măsuri de protecţie socială.

Comentarii

Ultimele Ştiri

Preţuri mai mari la legume

Ştiri / Economic

24 Aug. 2019 / 20:24

Preţuri mai mari la legume

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Ştiri / Regional

24 Aug. 2019 / 19:51

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Ştiri / Cultură

24 Aug. 2019 / 19:20

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Proteste violente la Hong Kong

Ştiri / Internaţional

24 Aug. 2019 / 18:27

Proteste violente la Hong Kong

Vezi arhiva