Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Politic

22 Feb. 2021 / 15:16

Chiril Moţpan: Acţiunile ilegale ale Tiraspolului blochează activitatea CUC

Acţiunile ilegale ale Tiraspolului, inclusiv prin instalarea recentă a noi posturi grănicereşti, blochează activitatea Comisiei Unificate de Control (CUC) şi implicit stopează soluţionarea mai multor probleme. O declaraţie în acest sens a fost făcută în cadrul unui briefing de deputatul Chiril Moţpan, membru al Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, relatează Radio Moldova Actualităţi.

„Oficialii de la Tiraspol blochează sistematic până şi discutarea, nu doar soluţionarea anumitor probleme în cadrul CUC. Din cauza vetoului reprezentanţilor Tiraspolului, începând cu luna octombrie 2020 nu a putut avea loc nicio şedinţă ordinară a comisiei. Şirul de acţiuni ilegale continuă. La 3 februarie curent a fost instalat un post aşa-zis grăniceresc în staţia de calea ferată Bender 2, iar la 4 februarie un asemenea post a fost instalat la intersecţia străzilor ce separă oraşul Bender şi satul Varniţa. Aceste acţiuni prezintă o nouă blocare a liberei circulaţii a cetăţenilor şi o nouă sfidare la adresa tuturor documentelor ce reglementează operaţiunea de pacificare”, a declarat Chiril Moţpan.

În context, deputatul a specificat că aceste ilegalităţi trebuie să fie semnalate structurilor internaţionale care monitorizează situaţia din regiune.

Lista acestor încălcări ar urma să fie prezentată observatorilor internaţionali, iar faptul că încălcările în cauză nu sunt soluţionate de separatişti va servi ca motiv pentru solicitarea de a schimba mecanismul operaţiunii de menţinere a păcii, trecând-o sub mandat civil internaţional”, a mai menţionat deputatul Chiril Moţpan.

Comentarii