Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Moldova 1 Promo

23 Feb. 2021 / 09:09

Moldova 1 vă invită să urmăriţi o nouă ediţie a emisiunii „Cine vine la noi?”

În fiecare zi, de marţi până sâmbătă, fiţi cu ochii pe Moldova 1 cu începere de la 17:20, pentru a cunoaşte istorii şi poveşti impresionante. În plus, vă aducem informaţii despre cele mai importante evenimente sociale şi culturale din ţara noastră. În ediţia de astăzi, 23 februarie, audiem noi piese lansate de interpreţi autohtoni şi discutăm despre artă, dragoste şi efectele pandemiei în Europa cu invitaţii ediţiei. Aşadar, nu rataţi ediţia de astăzi, 23 februarie, a emisiunii „Cine vine la noi?”, moderată de Doina Stimpovschi.

Interpreta Marcela Vuicu îşi surprinde din nou admiratorii. În luna dragostei, ea a reuşit să lanseze două piese noi – „Bun găsit, lume aleasă” şi „Bătuta”, pe care te invităm să le audiezi în premieră, astăzi, într-o nouă ediţie a emisiunii „Cine vine la noi?”. Discutăm cu tânăra interpretă despre creaţie, pasiune pentru muzică, aflăm detaliile despre noile piese lansate şi împărtăşim din vise şi obiective de viitor.

Dragostea în familia interpretului Oleg Donţu este înmulţită la trei, aşa cum cuplul creşte tripleţi. În această seară, la „Cine vine la noi?”, aflăm de la îndrăgitul interpret secretul unei căsnicii de durată. Vom discuta despre dragoste, Dragobete şi vom afla cum reuşeşte interpretul Oleg Donţu să păstreze armonia în cuplu.  

Înotătorul Ion Lazarenco a revenit pentru o perioadă acasă din Irlanda. În această seară, la „Cine vine la noi?”, vom discuta cu înotătorul moldovean despre efectele pandemiei în Europa, dar şi despre planurile sale de viitor legate de Republica Moldova. Urmăreşte-ne cu începere de la ora 17:20, doar la Moldova 1.

Pe final de ediţie, despre arta în perioada de pandemie, vom discuta cu interpretul Igor Rusu. Aflăm de la îndrăgitul interpret cum a trecut pentru el anul pandemic, ce a făcut în această perioadă, dar şi ce planuri de viitor are.

Aşadar, cu începere de la ora 17:20, fii cu ochii pe Moldova 1. Ne poţi urmări acum şi on-line, pe www.trm.md.

Comentarii