Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Economic

11 Aug. 2019 / 16:33

Apartamentele din capitală s-au scumpit

Apartamentele din capitală s-au scumpit! Luna trecută, costul mediu al unui m2 a constituit 650 de euro, în creştere cu 30 de euro sau 5% faţă de iunie. Experţii susţin că majorările sunt provocate de migraţia internă, creşterea economică, dar şi majorarea salariului mediu pe economie, relatează Moldova 1.

Costurile locuinţelor din Chişinău variază între 400 şi 1.300 euro/mp. Potrivit agenţilor imobiliari, preţul mediu solicitat pentru un apartament vechi cu o cameră porneşte de la 22 de mii de euro, iar pentru unul nou, moldovenii trebuie să achite  32 de mii de euro. Costul locuinţelor cu două  încăperi este de 30 şi respectiv 50 de mii de euro.

„Un apartament cu o odaie, cu reparaţie la cheie se poate de luat începând cu 33-36 de mii de euro, în jur de 40 de metri pătraţi. Desigur ca se vând şi apartamentele cu 3-4 odăi dar puţin mai greu… în dependenţă de amplasarea complexului şi de metraj”, a spus agentul imobiliar, Ştefan Repeşciuc.

Experţii economici spun că preţurile s-au majorat din cauza migraţiei interne dar si  a noilor oferte de creditare apărute pe piaţa imobiliara.

„Factorul principal care influenţează asupra nivelului preţurilor pe piaţă imobiliară este implicit economia ţării, datele de creştere economică, salariul mediu în economie. Cred că prima casă este un proiect care a exercitat un efect asupra evoluţiei pe piaţă imobiliară implicit rolul şi dacă vreţi succesul la prima casă revine faptului că băncile comerciale au intrat în joc”, a spus expertul economic, Viorel Gârbu.

Moldovenii spun că preţurile apartamentelor sunt exagerate.

„Dat fiind că nu ştiu care va fi situaţia rămân sau nu în ţară de asta încă nu am luat o decizie însă, preţurile sunt cam pipărate”, spun oamenii.

Agenţii imobiliari spun că cele mai solicitate sunt apartamentele din sectoarele Botanică şi Rîşcani datorită infrastructurii dezvoltate şi accesibilităţii transporturilor. Mai puţin solicitate sunt locuinţele din sectoarele Buiucani şi Ciocana. Diferenţa de preţ la apartamentele identice din aceste sectoare ajunge la 5%.

Comentarii

Ultimele Ştiri

Preţuri mai mari la legume

Ştiri / Economic

24 Aug. 2019 / 20:24

Preţuri mai mari la legume

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Ştiri / Regional

24 Aug. 2019 / 19:51

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Ştiri / Cultură

24 Aug. 2019 / 19:20

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Proteste violente la Hong Kong

Ştiri / Internaţional

24 Aug. 2019 / 18:27

Proteste violente la Hong Kong

Vezi arhiva