Ştiri

Sursa imaginii: facebook

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Diaspora

01 Feb. 2021 / 16:00

„Scrisori pentru acasă”: Evelina Comendant, proprietara unei librării online de carte românească în Dublin

Originară din Iezăreni, Sângerei, Evelina Comendant a emigrat în Irlanda - ţara care i-a oferit posibilitatea de afirmare. Pe timp de pandemie, ea a reuşit să pună pe picioare o afacere ce îi aduce bucurii şi împliniri. Evelina a creat o librărie online de carte românească, iar doritorii de a ţine în mâini o asemenea bijuterie sunt de pe întreg teritoriul ţării gazdă. Despre istoria sa, Evelina Comendant a povestit în cadrul emisiunii „Scrisori pentru acasă”, la Radio Moldova.

„Irlanda este o ţară care te primeşte cu braţele deschise, nu te face să te simţi diferit de cei care sunt aici, ne-a adoptat frumos, ne-a oferit şanse bune de dezvoltare, atât pentru studii, cât şi pentru altele. Eu am venit cu o engleză foarte slabă, ceea ce era o barieră, am început cursurile de engleză, câteva cursuri, după care am făcut un an de colegiu, iar între timp în familie a apărut un copil şi am sistat cursurile, atât eu, cât şi soţul, dar ţinem neapărat să revenim la studii”, a mărturisit moldoveanca.

Evelina Comendant a emigrat în 2017 în Irlanda, doi ani mai târziu decât soţul său, însă într-o perioadă scurtă de timp a reuşit să se realizeze şi chiar să devină cunoscuţi ambii în anturajul basarabenilor din Irlanda, deschizând o librărie de carte românească.

„Ideea de a deschide librăria a venit în momentul în care eu am epuizat stocul de carte pe care mi l-am luat de acasă. În momentul acela era o criză acută de carte românească în Irlanda. La început, am înfiinţat un grup online în care făceam schimb de cărţi cu fetele de aici. Grupul mai este şi acum şi se numeşte „Biblioteca de acasă”, dar am simţit nevoia de a avea propriile cărţi. La început a fost o idee sfioasă, la început soţul meu nu credea. M-am mirat enorm să văd cât de frumos a fost întâmpinată această idee şi am înţeles că conaţionalii noştri de aici sunt dornici de lectură. În Irlanda se citeşte în limba română, se citeşte mult”, a relatat Evelina.

Conaţionala noastră a mai povestit că procesul de iniţiere şi deschidere a a afacerii a fost unul foarte uşor, iar pandemia nu a fost deloc o barieră pentru ei, din contra a fost o etapă prielnică pentru amatorii de lectură.

„În Irlanda nu este foarte greu să pui toate celea pe policioară. Nu am întâlnit impedimente, nu am întâlnit bariere, este foarte simplu să deschizi o afacere, ai verde la semafor în acest caz. Noi am început afacerea când eram deja în lockdown, ne-am adaptat condiţiilor din mers. Carantina din Irlanda a fost benefică pentru afacere, pentru că cititorii au avut mai mult timp pentru lectură, ne-am deschis calea ne-am făcut cunoscuţi, a fost o perioadă frumoasă şi continuăm în acelaşi ritm”, a spus Evelina.

Moldoveanca a povestit că întreţine relaţii de colaborare cu mai multe librării din Republica Moldova şi din România, iar stocurile de cărţi ajung cu autocarul, cu avionul sau prin intermediul cunoscuţilor.

Deşi este mamă a doi copii, Evelina a povestit că reuşeşte să monitorizeze întreg procesul de achiziţionare a cărţilor, lucru pe care îl face cu pasiune, iar livrarea cărţilor la fiecare cititor este făcută cu mare drag, indiferent de locaţia acestuia.

 

Comentarii