Ştiri

Sursa imaginii: facebook

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Diaspora

24 Feb. 2021 / 20:22

Irina Movileanu, moldoveanca angajată la una din cele mai mari companii turistice din lume

Irina Movileanu este originară din Ungheni. Ea a plecat în Franţa pentru prima dată în 2006. Fiind impresionată de societatea de acolo şi de posibilităţile de afirmare, moldoveanca s-a stabilit cu traiul în Franţa începând cu anul 2008. Actualmente, ea activează la una din cele mai mari companii turistice din lume şi derulează un proiect muzical ambiţios numit „Voyage classyque”. Despre istoria sa, Irina Movileanu a povestit în cadrul emisiunii „Scrisori pentru acasă”, la Radio Moldova.

„Sunt originară din Ungheni, din satul Bumbăta. Am copilărit şi am învăţat la Petreşti. M-am născut într-o familie de oameni gospodari. Tata a fost un model, mama a fost profesoară. De mici am fost învăţaţi să fim uniţi, să ne ajutăm şi să muncim. Suntem trei copii în familie şi toţi trei am făcut şcoala muzicală. După şcoala de muzică am fost admisă la Colegiul Ştefan Neaga, patru ani foarte intenşi, dar importanţi din viaţa şi alegerile mele, pentru că după colegiu am ajuns vioara nr. 1 în Orchestra ”Ştefan Neaga”, a povestit Irina Movileanu.

Mai târziu, tânăra a hotărât că poate şi vrea să facă altceva. După colegiul muzical, şi-a început studiile la Academia de Studii Economice, Facultatea relaţii economice internaţionale în limba franceză. În 2006, ea a călătorit pentru prima dată în Franţa, având un stagiu practic, fiind studentă.

„La facultate a fost o perioadă foarte grea. În fiecare zi mă gândeam dacă rămân sau plec. În 2006 am mers la un stagiu practic în Franţa şi atunci am avut ocazia să lucrez într-un birou de avocaţi foarte exigent şi de notorietate internaţională. Având această ocazie să lucrez cu oameni impresionanţi, am decis că trebuie să fac orice pentru a-mi construi altă viaţă. La trei luni, m-am întors ca să-mi continuu studiile la ASEM. Am depus documentele şi la Colegiul European din Belgia, care era un fel de pasaj obligatoriu pentru instituţiile europene. Doar două persoane din Republica Moldova am fost admise”, a spus Irina.

Moldoveanca a povestit că pe lângă studiile din Republica Moldova şi Franţa, a schimbat mai multe joburi în diferite domenii, iar mai târziu a reuşit să plece în Londra, unde a făcut master în administrarea afacerilor.

„Asta practic a fost o etapă foarte grea, dar foarte importantă, care mi-a permis să aleg în sfârşit domeniul care mă pasionează, care mă face să mă simt ca peştele în apă, care mă motivează în fiecare zi. Ajut oamenii să-şi realizeze visele. A durat mulţi ani, însă nu regret. Lucrez acum în industria turismului, într-o companie americană. Suntem atât de motivaţi şi de pasionaţi de ceea ce facem încât ne ajută să trecem peste această criză şi ne uităm la ce va fi după ce trece”, a spus conaţionala noastră.

Irina Movileanu a lansat de curând în mediul online proiectul „Voyage classyque cu Irina”. În fiece vineri seara, Irina aşteaptă admiratorii muzicii clasice pe pagina sa de Facebook şi oferă cele mai interesante detalii despre viaţa şi opera marilor compozitori.

„La început îmi spuneam că nu am mari ambiţii, nu vreau un proiect planetar. Dacă reuşesc să ajung la câteva familii, să le sensibilizez să cumpere un pian sau să se intereseze unde pot trimite copiii la o şcoală de muzică, atunci mi-am zis că misiunea mea e îndeplinită. Acest proiect Voyage classyque mă încarcă cu energie”, a spus Irina.

Irina Movilieanu a ţinut să menţioneze că, aflându-se într-o ţară străină, îi lipseşte căldura oamenilor, a părinţilor şi a meleagurilor natale.

„Oamenii au o inimă mare la noi şi se simte aceasta când deschizi uşa omului. Aici, totul este pe agendă. Mă bucur de fiecare dată când am ocazia să revin la satele noastre, la lucrurile simple, la bucatele mamei. Vreau să nu uităm să fim recunoscători şi să ieşim mereu din zona de confort”, a spus Irina Movileanu.

Comentarii