Ştiri

Sursa imaginii: rotalianul.com

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Cultură

14 Aug. 2019 / 20:00

Festivalul naţional de poezie „Leonida Lari” s-a desfăşurat la Călăraşi

Dorul de libertate, lupta pentru limba română, pentru idealurile naţionale desprinse din creaţia regretatei poete Leonida Lari au răsunat la Festivalul naţional de poezie ce-i poartă numele, organizat de poetul Mihai Doloton, cu susţinerea financiară a Consiliului raional Călăraşi. Participanţii veniţi la eveniment din mai multe raioane ale republicii şi-au exprimat astfel respectul, recunoştinţa, dragostea faţă de memoria Leonidei Lari, relatează Mesager.

„Am venit să-mi fac prieteni, care iubesc la fel de mult creaţia Leonidei Lari. Om politic, patriot al acestei ţări, luptător pentru drepturile noastre, mă inspiră să scriu. A scris despre ţară şi acest fapt ne-a motivat şi pe noi să avem încredere şi să luptăm pentru ţară. Cred că ar trebui să se studieze în şcoală despre Leonida Lari, fiecare ar trebui să se inspire de la ea şi să aibă aceleaşi sentiment de luptător, învingător pentru patrie”, au declarat cei prezenţi la eveniment.

Profesorii elevilor sunt pe aceiaşi undă de trăire şi simţire.

„Îmi amintesc de Leonida Lari de fiecare dată, este poeta care a creat o poezie cu suflet de bărbat şi de la această tărie îmi iau şi eu rostul şi finalitatea existenţei mele şi ca om şi ca profesor”, a declarat profesoara din Cojuşna, Maria Prodan.

Mihai Doloton a organizat anterior şi alte câteva festivaluri consacrate unor poeţi de valoare daţi uitării.

„La toamnă vom sărbători 70 de ani de la naşterea Leonidei Lari şi, prin acest festival, celebrăm nu doar creaţia, dar şi faptele sale fiindcă a rămas în istorie ca unul din liderii Mişcării de Eliberare naţională”, a precizat poetul, directorul Festivalului Leonida Lari, Mihai Dolotin.

Prestaţia participanţilor a fost urmărită de un juriu de specialitate. Preşedintele comisiei de jurizare a fost actorul Mihai Iorga, soţul Leonidei Lari .

„Aici a fost foarte multă sinceritate, foarte mult adevăr. Mai mulţi tineri din acest recital m-au bucurat şi m-au uimit chiar”, a precizat Mihai Iorga.

„A fost emoţionant, copii au recitat, mă bucur că a fost o geografie largă. M-am convins că opera Leonidei le este dragă, o cunosc poate nu îndeajuns, dar a fost apelul, dorinţa elevilor de a fi studiată în şcoală pentru că poezia ei cuprinde dragoste, durerea neamului şi poate visul neîmplinit al acestui neam”, a spus membra juriului, Claudia Partole.

Surpriza evenimentului a fost lansarea Antologiei festivalului, ce reuneşte poeziile participanţilor consacrate Leonidei Lari. Astfel ideile poetice ale elevilor,inspirate din curajul şi sacrificiul Leonidei Lari vor ajunge la mai mulţi cititori.

 

Comentarii

Ultimele Ştiri

Preţuri mai mari la legume

Ştiri / Economic

24 Aug. 2019 / 20:24

Preţuri mai mari la legume

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Ştiri / Regional

24 Aug. 2019 / 19:51

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Ştiri / Cultură

24 Aug. 2019 / 19:20

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Proteste violente la Hong Kong

Ştiri / Internaţional

24 Aug. 2019 / 18:27

Proteste violente la Hong Kong

Vezi arhiva