Ştiri

Sursa imaginii: Info anunt

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Electorala 2019

07 Mar. 2019 / 18:52

Keystone Moldova: Se atestă o creştere a numărului persoanelor cu nevoi speciale care au mers la vot

Peste 90 la sută dintre persoanele cu dizabilităţi din centrele de plasamente şi instituţiile rezidenţiale din ţară au fost informate despre procesul electoral care a avut loc în 24 februarie 2019. Totodată, se atestă o creştere a persoanelor cu nevoi speciale care au mers la vot. Şi asta datorită sesiunilor de informare şi instruirilor organizate de reprezentanţii Keystone Moldova. Rezultatele Proiectului „Vot informat şi asumat” au fost prezentate astăzi într-o conferinţă de presă, relatează Mesager.

„La sută dintre participanţi au învăţat lucruri noi, interesante şi utile despre alegeri, or noi nu le-am spus despre drepturile electorale pe care le au, dar o parte importantă din ateliere de informare s-a axat pe explicarea cei cu sistemul electoral mixt, de ce se propun a fi patru buletine în cadrul alegerilor”, a declarat coordonatorul de proiect Keystone Moldova, Natalia Cojocaru.

„Vorbim de o creştere, în alţi ani la alegeri au participat unităţi, adică foarte puţini. Instituţia de la Hânceşti nu au participat în general fetele, pentru că aproape toate erau lipsite de capacitate juridică.  Anul acesta în rezultatul faptului că au fost informaţi şi administraţia a fost pregătită pentru acest act de vot au fost mult mai multe persoane. La fel şi în celelalte instituţii”, a declarat specialistul de dezinstituţionalizare al Keystone Moldova, Ecaterina Golovatîi.

Proiectul „Vot informat şi asumat” a fost lansat în decembrie 2018 şi va dura până aprilie 2019, fiind implementat de Keystone Moldova, cu sprijinul Asociaţiei Promo-LEX, din sursele Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională.

În această perioadă, peste 2000 de persoane cu dizabilităţi şi 400 de persoane de suport au fost implicate în activităţi de informare şi educaţie electorală.

Comentarii

Ultimele Ştiri

Preţuri mai mari la legume

Ştiri / Economic

24 Aug. 2019 / 20:24

Preţuri mai mari la legume

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Ştiri / Regional

24 Aug. 2019 / 19:51

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Ştiri / Cultură

24 Aug. 2019 / 19:20

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Proteste violente la Hong Kong

Ştiri / Internaţional

24 Aug. 2019 / 18:27

Proteste violente la Hong Kong

Vezi arhiva